UPRM, implicată în „Săptămâna Națională a Bunătății” 2024

Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova s-a alăturat, în perioada 11–17 noiembrie 2024, campaniei „Săptămâna Națională a Bunătății”, ediția a IV-a.

Membrii seniori-voluntari ai UPRM s-au numărat printre cei aproximativ 3.000 de participanți care au contribuit, prin diferite activități și inițiative, la promovarea filantropiei, solidarității și culturii bunătății.

Campania s-a încheiat cu evenimentul „La o cafea despre Bunătate”, organizat de Centrul CONTACT, la care au participat peste 50 de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor publice și mediului de afaceri.

În cadrul evenimentului, Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova a primit un certificat de participare, în semn de apreciere pentru implicarea membrilor săi în activitățile desfășurate pe parcursul campaniei.

Totodată, pentru seniorii-voluntari activi ai UPRM au fost oferite mai multe vouchere din partea Clinicii SANTE. Acestea permiteau efectuarea unui pachet de analize de laborator destinat evaluării unor indicatori importanți pentru starea de sănătate, la un preț redus.

Voucherele au fost oferite membrilor care s-au implicat în activitățile din cadrul „Săptămânii Naționale a Bunătății” și au fost valabile până la 31 decembrie 2024.

Prin participarea la această campanie, UPRM a dorit să demonstreze încă o dată că persoanele în etate pot avea un rol activ în comunitate și pot contribui prin voluntariat, solidaritate și implicare civică.

Uniunea Pensionarilor adresează mulțumiri Centrului CONTACT, Clinicii SANTE și tuturor seniorilor-voluntari care au participat la activitățile campaniei.

„Să facem bine întotdeauna!”

Elena Gidilică
Vicepreședinte AO UPRM